Relaţia cu mass-media
Astazi, deja nu mai sunt suficiente instrumentele specializate ale publicităţii şi ale publicării în mijloacele de informare în masă (MMI) pentru dezvoltarea proiectelor, identităţii, produselor sau serviciilor. Pentru realizarea acestor prioritati sunt necesare campanii complexe de PR în cadrul MMI, cu perspectiva propagarii relaţiilor interpersonale în raport cu grupurile-ţintă. Astfel încât, în lupta concurenţială vor învinge cei care tind să-şi îmbunătăţească politica informaţională, care tind să aplice o comunicare eficientă, care adoptă nişte soluţii creative la problemele care apar cu regularitate atât în activităţile comerciale, cît şi în cele sociale.
Agenţia „PARC Comunicaţii” oferă următoarele servicii:
- Analizarea activităţilor publice ale Clientului, poziţionarea acestuia în raport cu mass-media şi atitudinii jurnaliştilor faţă de Client;
- Determinarea publicului ţintă şi identificarea canalelor comunicaţionale în mass-media;
- Elaborarea conceptului potrivit imaginii Clientului; Organizarea şi petrecere media-training-urilor pentru speaker-ii companiei; Adoptarea obiectivelor esenţiale în campaniile PR din mass-media;
- Elaborarea planului de demarare a campaniei şi determinarea instrumentelor potrivite pentru implementarea acesteia; Optimizarea cheltuielilor de demararea a campanie, incluzând plasarea materialelor publicitare, publicarea articolelor şi a altor informaţii;
- Organizarea şi petrecerea unor evenimente pentru MMI: conferinţe de presă, briefing-uri, „mese rotunde”, press-tururi, press-lunch-uri ş.a.;
- Pregatirea şi desfăşurarea diferitor seminare tematice şi conferinţe cu participarea jurnaliştilor;
- Elaborarea şi introducerea unor rubrici specializate în cadrul mass-media; Acordarea de interviuri exclusive;
- Evaluarea rezultatelor campaniilor PR din presă.
Evenimente pentru MMI
Există mai multe instrumente aplicate în relaţiile cu media: conferinţa de presă, press-briefing-ul, masa-rotundă, press-lunchul, press-tour, interviul în exclusivitate etc. Fiecare acţiune are planul său, structura sa, presupune o anumită succesiune a evenimentelor.
Agenţia PR „PARC Comunicaţii” îşi ia responsabilitatea să organizeze evenimentul şi acordă consultanţă în:
- Alegerea a unui loc optim pentru desfăşurarea evenimentuluii;
- Elaborarea şi confirmarea listei de reprezentanţi mediai, conceperea press-pool-ului individual, semnalarea şi provocarea interesului mass-media;
- Expedierea invitaţiilor către jurnalişti, invitaţiilor personale jurnaliştilor-cheie, distribuirea anunţurilor privind evenimentul;
- Pregătirea press-kitului, care include press-release-ul/comunicatul de presă, scrisoarea de informare, o scurtă prezentare a participanţilor la eveniment, prezentarea companiei;
- Traducerea press-kitului în limbi alternative;
- Pregătirea şi adaptarea discursului, realizarea unui control amplu din punct de vedere lingvistic (stilistic, lexical);
- Colaborarea cu jurnaliştii la eveniment, asigurarea acordării de interviuri individuale, oferirea de fotografii şi materiale video după eveniment;
- Organizarea post-PR-ului, expedierea comunicatelor de presă, întocmirea articolelor;
- Monitorizarea publicaţiilor şi elaborarea rapoartelor de evaluare.

